Skip to content

Sfaturi Utile

Ce trebuie sa stiti despre o agentie?

Pentru ca apar si dispar in  mod sporadic “agentii de baby-sitting” va recomandam, pentru protectia d-voastra (si mai ales a micutilor) sa aveti in vedere urmatoarele aspecte, pentru a putea beneficia de servicii profesionale, de calitate:

  • Verificati daca agentia cu care doriti sa colaborati este acreditata de A.N.O.F.M. in servicii de informare, consiliere si plasare personal  pe piata interna, conform legii.  Unii invoca deseori “profesionalism”, “persoane atent testate si verificate”, “siguranta”, etc. dar… unde sunt toate acestea cind ei nu au respect fata de ei insisi, preferind sa riste decit sa presteze aceasta activitate in mod legal.
  • Deasemenea, trebuie sa va puneti semne de intrebare daca vi se propune o intilnire in oras , la d-voastra acasa sau la domiciliul “presupusului consultant”. Orice astfel de agentie trebuie sa aiba un birou de consultanta, un orar de functionare, sa indeplineasca anumite standarde cerute de catre autoritati.
  • Asigurati-va de experienta agentiei in acest domeniu. Din pacate unii cred ca peste noapte pun 2-3 anunturi pentru angajare personal casnic  si au devenit astfel cei mai buni consultanti in resurse umane.
  • Cititi cu atentie contractul si verificati daca taxele si comisioanele sunt cu sau fara T.V.A.
  • Solicitati intotdeauna bon fiscal care de fapt valideaza contractul.
  • Nu faceti compromisuri si nu fiti partasi la intelegeri paralele si ilegalitati cu bona sau cu agentia pentru ca mai devreme sau mai tirziu se vor intoarce impotriva d-voastra.

Pentru angajatori

Pentru ca datorita d-voastra, acumulam experienta cu fiecare interviu pe care il realizam, dorim sa va impartasim din aceasta citeva sfaturi utile, pentru o colaborare cit mai indelungata.

– Nu va cramponati de imaginea bonei pe care ati vazut-o la prietenii de familie. Astfel, asteptarile  d-voastra vor fi proiectate intr-o alta directie decit cea dorita si nu veti intelege de ce nu intilniti bona mult cautata. Haideti sa creionam impreuna un portret al persoanei ideale pentru familia d-voastra.
– Pregatiti copilul din timp si vorbiti-i despre faptul ca va veni “o tanti” care sa stea cu el.
– Introduceti bona cu aproximativ o luna (daca acest lucru e posibil) inainte ca ea sa ramina singura cu copilul.
– Transmiteti bonei toate reguluile casei si  informatiile necesare despre copil pentru ca ea va fi cea care va va tine locul in fiecare zi. Nu fiti gelosi daca acesta o mai striga seara, dupa plecarea ei. Este normal, petru ca petrec destul de multe ore impreuna.
– Faceti ca plecarea d-voastra sa para fireasca fata de copil, lipsita de emotii pentru a nu-i crea reactii de respingere fata de bona.
– Asigurati-l ca il iubiti, ca va intoarceti, pentru a nu-i dezvolta sentimentul de abandon.
– Cind va intoarceti, punctati faptul ca v-ati tinut de promisiune si ca v-ati intors la el.
– Exprimati multumirea pentru activitatea bonei in fata copilului si respectati ziua de salariu.
– Daca sunteti nemultumiti, exprimati-va deschis si sincer si acordati-i angajatei posibilitatea de a proceda in acelasi mod. Lucrurile neclarificate duc in final la stari conflictuale.
– Incercati sa nu incarcati bona cu prea multe atributii de menaj pentru familie. Pentru acest serviciu va recomandam o menajera part time de 2-3 ori pe saptamina. Astfel bona se va putea ocupa de copil si de nevoile acestuia.
– Nu faceti compromisuri si nu fiti partasi la intelegeri paralele cu bona pentru ca mai devreme sau mai tirziu se vor intoarce impotriva d-voastra.
– Va recomandam deasemenea sa nu faceti plata salariului in avans.

*** Toate datele furnizate de catre Angajator/Angajat pentru firma SC Surion SRL nu vor fi folosite in scopuri publicitare . ***

Pentru angajate:

-Fiti intotdeauna punctuala la locul de munca si  adoptati o tinuta ingrijita.
-Retineti si respectati programul de lucru, atributiile, informatiile despre copil, lista de telefoane in caz de urgenta.
-Respectati cu strictete regulile si intimitatea familiei si nu dati detalii despre ocupatia sau starea materiala a acesteia.
-Oferiti libertatea copilului de a va dezvalui micul lui  univers, fiti partenerul lui de joaca.
-Depuneti interes maxim in ingrijirea si educarea copilului, fiti creativa, iubitoare.
-Oferiti copilului respect, nu il mintiti, nu schimbati regulile pe parcurs pt. ca acesta va va specula slabiciunea, fiti ferma atunci cind este nevoie (fara sa ridicati vocea), pentru a mentine disciplina.
-Nu cereti mereu marire de salariu “pentru ca am auzit in parc ca o doamna ia mai mult”. Cum puteti fi sigura ca informatia este corecta?  Daca doriti sa aflati astfel de informatii, va recomandam sa veniti intotdeauna la agentie pentru a discuta pe date concrete.
Pentru inscrierea in baza de date a agentiei  pentru completarea dosarului de prezentare trebuie sa prezentati urmatoarele acte:

  • act de identitate si certificat de nastere/casatorie (unde e cazul)
  • diploma sau adeverinta de studii
  • carte de munca (prima si ultima pagina)
  • decizia de pensionare
  • recomandari, referinte de la locuri de munca anterioare
  • cazier judiciar
  • adeverinta medicala eliberata de medicul de familie prin care va recomanda ca fiind apta pt. domeniul ales.

In cazul persoanelor care opteaza pentru ingrijirea copiilor, sunt necesare la  angajare si urmatoarele analize medicale pt. boli usor transmisibile:

  • MRF (microradiografie pulmonara)
  • VDRL (serologie sifilis)
  • exudat faringian
  • examen coproparazitologic
  • antigen HBs (hepatita tip B) – recomandat, nu e obligatoriu  

Un dosar cu cit mai multe dintre aceste acte inseamna o prezentare mai buna a d-voastra si deci sanse mai mari pentru angajare.  Pentru alte detalii, nu ezitati sa ne contatctati.

*** Toate datele furnizate de catre Angajator/Angajat pentru firma SC Surion SRL nu vor fi folosite in scopuri publicitare . ***

Share Button